Percheziții la Primăria Craiova, într-un dosar de corupție privind obținerea de fonduri europene

Percheziții la Primăria Craiova, într-un dosar de corupție privind obținerea de fonduri europene
Publicat: 27/11/2014, 12:44

Perchezițiile sunt făcute de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Craiova, într-un dosar ce vizează „suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, ce ar fi fost comise în perioada 2013 – 2014”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

„În cursul zilei de 27 noiembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în șase locații situate în municipiul Craiova, din care una este o instituție publică, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, a precizat sursa citată.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX că instituția publică unde sunt făcute percheziții este Primăria Craiova.

Potrivit surselor citate, faptele de corupție ar viza proiectul complexului de agrement acvatic din Parcul Tineretului, situat la ieșirea din Craiova – Water Park, proiect cofinanțat din fonduri europene.

Sursele citate au precizat că în anchetă nu este implicat și primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu (PSD), ci funcționari publici din cadrul instituției.

Procurorii sunt sprijiniți de Serviciul Român de Informații și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Complexul de agrement acvatic este construit în Parcul Tineretului, aproape de cartierul Fața Luncii și se va întinde pe o suprafață de 50.000 de metri pătrați, autoritățile locale afirmând că va fi cel mai modern water park, iar lucările ar urma să fie finalizate în vara anului viiror.

Complexul de agrement ar urma să includă o zonă acoperită și o alta neacoperită, cu jocuri de apă, tobogane, piscină pentru copii, terenuri de sport, bazin pentru adulți, saună.

Proiectul este realizat cu finanțare europeană, iar valoarea investiției se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro. Lucrările, care sunt în desfășurare, sunt executate de o asociere de trei firme – Delta ACM, Polystart și UTI, care au câștigat licitația lansată de Primăria Craiova.

Potrivit site-ului Primăriei Craiova, valoarea totală a proiectului este de 86.066.199,35 lei, din care 41.192.584,21 lei cofinanțare de la bugetul local, 30.320.010,23 lei este contribuția Uniunii Europene și 14.553.604,91 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național. Perioada de implementare a proiectului este de 37 de luni, începând cu 10 septembrie 2011.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
O nouă corvoadă pentru pensionari. Actele care trebuie depuse la dosar
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit în urma prăbuşirii elicopterului în care se afla
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului
×